La Timișoara a început prima ediție a Automotive Forum România

— Business

La Timișoara a început, luni, prima ediție a Automotive Forum România, cel mai important eveniment de business al industriei de profil din țara noastră, care reunește reprezentanți ai peste 100 de companii, parteneri și lideri din industria auto din România și din alte state europene, furnizori de servicii dedicate industriei și companii de consultanță fiscală.

Foto: (c) automotiveforumromania.ro

Adrian Sandu, reprezentantul Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), a afirmat că după perioada 2007 — 2010, caracterizată printr-o scădere a producției de automobile, anul acesta se estimează o creștere de 3,5% față de anul trecut, prognoza pentru 2020 arătând că în lume se vor produce circa 105 milioane de autovehicule, iar 58% din automobilele ușoare care se vor produce în 2020 se vor fabrica în țări din zonele emergente.

Cele mai semnificative creșteri vor fi în special în China, Asia de Sud-Est, Europa, zona în care se află și România, America de Nord și de Sud, dar vor fi scăderi în Japonia și Coreea.

‘La piața de componente auto, de la o cifră de afaceri de 406 miliarde de euro la nivel mondial, în 2010, într-o estimare optimistă pentru perioada următoare vorbim de o cifră de afaceri de 664 de miliarde de euro în 2025.

China va depăși toate celelalte țări. Concurența din China se resimte în special în zona Asiei. Observăm că tot mai mulți producători de autovehicule și-au mutat acolo producția. Noi avem avantajul că suntem în UE și că uzinele din Europa cumpără componente de pe continent, în majoritate. Evident, sunt și componente care se fabrică în China și care sunt aduse mai ieftin.

Protecția este una simplă la nivel UE: taxe vamale, controale din ce în ce mai multe; vedem că intră pe piață piese contrafăcute din China. Atâta timp cât există un control adecvat și în special acel organism de certificare a componentelor și a pieselor de securitate funcționează foarte bine, nu va fi o problemă’, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul ACAROM.

PUBLICITATE

El a subliniat că și pentru România se speră în aceeași evoluție ascendentă, deși există anumite dificultăți legate de producția de automobile. ‘Dacă tendința la nivel global este una de creștere până în 2020, de respectiv plus 20 de milioane de vehicule, noi sperăm ca și în România această creștere să fie resimțită, în special de Dacia. Dacia, cu produsele sale, penetrează foarte bine pe secția de export în acest moment și se vede foarte bine acest lucru în înmatriculările din Franța și Germania în primele 6 luni și nu numai.Sperăm ca acest trend să continue. De asemenea, producția de componente auto continuă să crească, exportul către marile piețe Franța, Italia, Germania se situează la un nivel foarte ridicat în continuare. România este peste Italia la producția auto, ca volum de fabricație, și trebuie să-l păstrăm și în anii următori’, a spus reprezentantul ACAROM.

Producția de mașini ușoare în România înregistrează o evoluție pozitivă, în 2013 producția la Dacia a crescut cu 15,1% față de anul precedent și s-a exportat pe piețe din Maroc, Rusia, Brazilia, dar din păcate, pe piața internă s-a înregistrat o cădere, pentru că la noi s-a simțit criza mai puternic decât în alte părți, iar majoritatea cumpără autovehicule second hand (221.000 de unități second hand importate în 2013).

Potrivit lui Adrian Sandu, preferințele constructorilor de automobile se orientează spre cele cu motoare foarte mici, același trend fiind observat și pe piața românească, unde au apărut motoare mici, de 1 litru, cu capacități de până la 125 CP. Dacia are deja în ofertă un motor de 1,2 litri cu o putere de 130 CP. Acesta este trendul și la nivel european, dată fiind impunerea unor norme mai stricte de mediu (emisii și consum cât mai scăzute), cu reducere a capacității cilindrice a motoarelor și creștere a puterii acestora.

Adrian Sandu a remarcat faptul că în Europa există proiecte gigantice de inovare, în special în domeniul auto, dar pătrunderea automobilelor electrice pe piața românească este dificilă și inoportună, pentru că nu este asigurată infrastructura, respectiv, stații de încărcare rapidă și autostrăzi.

‘Nu vorbim aici doar de automobile electrice, ci și de noile inovații în motoare, în electronica tot mai prezentă în automobil. Automobilul electric nu reprezintă, încă, un punct de atracție pentru producători, pentru că în România nu există infrastructură, în plus costurile sunt foarte ridicate pentru o piață precum România. Ar fi necesare stații de alimentare cu încărcare rapidă, dar și autostrăzi; tehnologia nu este încă disponibilă în totalitate în România’, a punctat Sandu.

Cu privire la inovarea auto, aceasta pare fără limite, dar se pune accent mai ales pe sistemele de siguranță activă, gen sisteme de păstrare a benzii care readuce mașina pe banda ei, dacă o depășește, a mai spus reprezentantul ACAROM.

AGERPRES / (A — autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă)